John Galliano revine in moda

Celebrul designer John Galliano, căzut în dizgraţie din cauza afirmaţiilor antisemite, are parte de o nouă şansă pentru a-şi dovedi talentul în modă, graţie lui Oscar de la Renta.

Conform WWDde la Renta l-ar fi invitat pe designer să petreacă „următoarele trei săptămâni în studioul său de creaţie”, însă nu a făcut public la ce anume va lucra Galliano în acest timp.


În ceea ce-l priveşte, de la Renta spune că el crede în a doua şansă, şi că a fost bucuros să-i ofere lui Galliano, un talent pe care îl admiră de foarte mult timp, oportunitatea „să se reinventeze în lumea modei şi să se reacomodeze într-un decor unde a fost atât de creativ”.

„Cred că John va face lucrurile aşa cum trebuie acum”, a spus de la Renta, cu toate că a ţinut să asigure pe toată lumea că nu are de gând să cedeze locul său: „Mă retrag? John mă va înlocui? Cu siguranţă nu. Sper să contiuni în acest domeniu mult timp de acum”.

În primul său interviu după propunerea venită din partea lui Oscar de la Renta, Galliano a declarat: „Îi sunt foarte recunoscător lui Oscar pentru că m-a invitat să petrec un timp alături de el în lumea atât de familiară a unui studio de creaţie. Suportul şi încrederea sa în mine sunt incredibile”.

 Au trecut doi ani de când Galliano a fost dat jos din postura sa de director de creaţie la Dior, după ce designerul a apărut într-un clip postat pe Youtube în care făcea afirmaţii antisemite. Galliano a fost dat în judecată şi găsit vinovat.

Comments are closed.