Resort 2015, primele colectii

Moda se diversifica continuu, uzualele doua sezoane binecunscute: primavara – vara / toamna – iarna au capatat doua noi surori: colectiile de pre-fall si resort. Nascute din ratiuni in principal comerciale, aceste doua sezoane intermediare acopera insa asteptarile cu totul specifice ale celor doua perioade mari de vacanta: iarna / vara.
Sfarsitul lunii mai / inceputul lunii iunie marcheaza, intotdeauna, demararea noului sezon de resort, sezon care capata – alaturi de pre-fall – rezonante din ce in ce mai importante pentru majortatea brandurilor. De multe ori acestea vand mult mai bine in aceste sezoane intermediare decat in sezoanele principale. Candva apanajul unor foarte putin case, 5 – 8 acum cativa ani, acum, majoritatea larga a  brandurilor internationale de moda au colectii pentru sezoanele intermediare.
Resort 2015 a fost deschis de doua dintre cele mai mari case de moda ale lumii: Dior si Chanel. Ambele au optat pentru locatii cu totul atipice. Dior pentru Brooklyn / New York iar Chanel pentru Dubai, demonstrand astfel directiile de interes privind dezvoltarea viitoare a acestor doi colosi ai modei.

Sezonul este abia la inceput.

 

 

Comments are closed.